Ce ar putea sa mearga prost ?

Sti momentul acela cand, totul pare sa fie perfect iar oamenii ce te inconjoara par sa fie mai dulci decat mierea si mai frumosi de cat un apus de soare vazut printre brazi ? Ei bine , cam asa ma simt eu acum . Pare ca totul a revenit la normal . Nu pot defini acest normal , insa pot spune ca il percep ca pe un sentiment , si totusi e un sentiment cam strain mie . Fiind privind ca o persona non grata ca si cum eu am adus raul pe lume, sau cel putin il voi aduce , mi-e greu sa inteleg acest sentiment , de normal, ca pe ceva uzual sau mai degraba potrivit , dar imi place . Ceea ce ma framanta e ziua de maine . Se spune ca ziua de azi e a noastra iar cea de maine e a lui Dumnezeu , dar eu , in toata invalmaseala din capul meu ma gandesc ca s-ar putea ca acest sentiment de normalitate sa dispara. Cand ceva poate sa mearga prost , va merge prost. Suntem oameni si mie unul mi se pare normal sa ne fie frica de momentele decisive din viata . Scurta si plina de momente fericite sau mai putin fericite , de zile cu soare sau  zile mai intunecate , de secunde in care gandurile si emotiile te coplesesc precum e coplesit un soldat pe front sau alteori nu faci nimic altceva decat sa privesti in gol fara a te gandi la nimic , este ceea ce se poate numi viata , iar aceasta afirmatie face ca  asa numita viata sa para nimic mai mult de cat o serie de intamplari , insa e mai mult . Ceea ce ma face sa ma simt uman , sunt intrebarile . Exista de asemenea momente in care toti ne punem intrebari iar de cele mai multe ori tot noi venim si cu un raspuns . De aceea ma intreb, precum un pasager proaspat urcat intr-un tren fara a sti destinatia , "incotro ma indrept?" sau cel putin daca voi ajunge cu bine . Ma pot consola cu faptul ca cel putin muzica ce se aude in surdina din boxele invechite ale trenului , e o muzica placuta din playlist-ul aceluiasi arhitect al vietii mele , EU. Chiar daca stiu ca totul va depinde de mine mi-e greu sa imi mobilizez armata de ganduri si emotii si sa ma pregatesc de razboi , eu fiind mereu pe pace , daca se poate spune asa . Daca mai exista persoane care simt la fel , sa stie macar ca nu sunt singure , si totusi ironia face ca in final sa se aiba  doar pe sine . Stiu ca viata e ceva fragil intr-un univers extrem , si mai stiu ca unii oameni lupta si se zbat pentru o zi de maine mai buna dar mai suntem si noi  artistii , sensibilii si visatorii ...Intr-o lume care se indreapta incet spre incontestabila-i autodistrugere, plina de ura si dispret, plina de animale cu doua picioare , plina de masti de fier si sarme ce rup si sfarteca sentimente , pe noi visatorii o sa va rog sa ne iubiti sau sa plecati , sau nu , mai bine vom pleca noi si intr-un final ne vom mai amagi cu un singur gand :"Puteam s-o facem mai simpla..."